Imaginea corporală și procedurile estetice: ce este tulburarea dismorfică corporală și când să cereți sprijin?

Ce este tulburarea imaginii corporale (tulburarea dismorfică corporală)?

Tulburarea dismorfică corporală este situația în care o persoană vede una sau mai multe trăsături ale aspectului său ca fiind defecte și petrece foarte mult timp preocupându-se de ele. Trăsătura respectivă este de cele mai multe ori atât de mică încât alții nu o observă sau nu îi dau importanță. Serviciul Național de Sănătate al Regatului Unit (NHS) definește această situație ca o problemă de sănătate mintală și precizează clar: a trăi cu această situație nu înseamnă că persoana este îngâmfată sau obsedată de propriul aspect; poate fi extrem de dureros și poate afecta viața de zi cu zi.

Îngrijorarea privește cel mai des fața: pielea, nasul, buzele, părul, linia mandibulei. Însă orice zonă a corpului poate deveni centrul îngrijorării. Poate apărea la orice vârstă; începe cel mai des în adolescență și la vârsta de adult tânăr și afectează atât femeile, cât și bărbații. Cauza nu este cunoscută pe deplin; se menționează că poate avea legătură cu existența în familie a unei situații asemănătoare, a tulburării obsesiv-compulsive sau a depresiei, precum și cu faptul de a fi fost luat în râs sau hărțuit în copilărie.

Aici există o distincție importantă. A fi deranjat din când în când de propriul aspect, a dori să schimbați o trăsătură sau a vă gândi la o procedură estetică nu înseamnă această tulburare. Diferența stă în intensitatea îngrijorării, în timpul pe care îl ocupă și în măsura în care vă limitează viața.

Ce semne atrag atenția?

Cele de mai jos sunt comportamente și gânduri frecvente în această situație. Luate fiecare în parte, multe dintre ele sunt lucruri pe care toată lumea le face din când în când; semnificativ este faptul că sunt continue și provoacă suferință.

• Îngrijorare intensă și persistentă legată de o anumită zonă a corpului, mai ales de față
• Comparare frecventă a propriului aspect cu al altora
• Privitul foarte des în oglindă sau, dimpotrivă, evitarea completă a oglinzilor și a fotografiilor
• Timp îndelungat petrecut cu machiajul, părul, hainele sau postura pentru a ascunde trăsătura văzută ca defect
• Strângerea, smulgerea sau scărpinatul pielii pentru a o face netedă
• Cererea repetată de confirmare de la cei apropiați ('nu arăt rău, nu-i așa?') și incapacitatea de a se liniști cu răspunsul primit
• Evitarea serviciului, a școlii, a întâlnirilor cu prietenii sau a fotografiilor din cauza aspectului

Netratată, această situație poate afecta viața profesională, viața socială și relațiile; poate duce la depresie, la autovătămare și la gânduri de sinucidere. NHS subliniază că nu este de așteptat ca simptomele să treacă de la sine fără tratament, că se pot agrava în timp și că nu este nimic rușinos în a cere ajutor.

Cât de frecventă este la cei care cer proceduri estetice?

O analiză sistematică ce a reunit studii făcute în medii diferite a estimat frecvența tulburării dismorfice corporale la adulți, în populația generală, la aproximativ 2%. În aceeași analiză, această proporție a fost de aproximativ 13% printre cei care se adresează chirurgiei estetice în general, de aproximativ 9% în cabinetele de dermatologie cosmetică și de aproximativ 20% printre cei care se adresează pentru rinoplastie estetică.

O altă metaanaliză, axată pe pacienții de chirurgie estetică și de dermatologie, arată o imagine asemănătoare: în medie 15% la pacienții de chirurgie estetică și 13% la pacienții de dermatologie. Cel mai important rezultat al acestui studiu nu sunt însă mediile, ci intervalele: în studiile individuale, proporțiile au variat între 2% și 57%.

Citiți aceste cifre cu prudență. Studiile au fost făcute în țări diferite, cu chestionare de screening diferite și în majoritate la pacienți chirurgicali sau de dermatologie; datele specifice celor care cer proceduri fără operație, precum fillerele și toxina botulinică (popular 'botox'), sunt mai puține. Ce se poate spune cu încredere este că această situație este evident mai frecventă la cei care cer proceduri estetice decât în populația generală și că adesea trece neobservată.

Asta nu înseamnă că toți cei care cer o procedură estetică au o problemă de sănătate mintală. Marea majoritate a celor care se adresează nu au această tulburare. Cifrele arată doar de ce este necesar ca medicul să aibă în minte această posibilitate la consult.

Rezolvă procedura estetică această îngrijorare?

De cele mai multe ori, nu. Într-un studiu care a analizat 200 de persoane diagnosticate cu tulburare dismorfică corporală, aproximativ două treimi dintre participanți urmaseră un tratament nepsihiatric, precum un tratament dermatologic sau o operație; aceste tratamente au ameliorat rareori simptomele tulburării. Un studiu anterior al aceluiași grup de cercetare, cu 289 de persoane, a dat un rezultat asemănător.

O analiză care tratează critic subiectul arată că publicațiile disponibile indică un rezultat prost după intervențiile estetice la cele mai multe dintre aceste persoane. Aceeași analiză face și o rezervă onestă: studiile prospective bine concepute sunt puține și nu poate fi exclusă complet posibilitatea ca unele persoane cu simptome ușoare, a căror îngrijorare se limitează la o singură zonă, să beneficieze de procedură. De aceea, decizia nu se ia prin generalizare, ci de către medicii care evaluează situația persoanei.

Motivul pentru care rezultatul adesea nu este suficient ține de locul problemei. În această situație, sursa suferinței este mai puțin forma țesutului și mai mult felul în care este percepută acea zonă. Chiar dacă procedura reușește din punct de vedere tehnic, persoana poate considera rezultatul insuficient, îngrijorarea se poate muta pe altă zonă sau poate începe căutarea unei noi proceduri pentru aceeași zonă. Deoarece fiecare procedură are riscurile ei, acest cerc acumulează riscuri fără să aducă beneficii. Subiectul dorinței repetate de proceduri îl discutăm separat în articolul „Botoxul și fillerele creează dependență, nu mai poți renunța”.

Întrebări pe care mi le pot pune

Întrebările de mai jos sunt adaptate după întrebările de screening pe care NICE, instituția din Anglia care elaborează ghiduri în sănătate, le recomandă medicilor. Medicii le folosesc pentru a înțelege cât de mult afectează îngrijorarea viața de zi cu zi.

• Mă îngrijorează foarte mult aspectul meu și mi-aș dori să mă pot gândi mai puțin la el?
• Ce trăsături ale aspectului meu mă deranjează, mai exact?
• Câte ore pe zi, într-o zi obișnuită, mă gândesc la aspectul meu? (Ghidul consideră excesivă mai mult de o oră pe zi.)
• Cum îmi afectează viața această îngrijorare?
• Îmi este mai greu să îmi fac treaba sau să fiu împreună cu prietenii?

Din perspectiva procedurilor estetice, poate fi util să adăugați și aceste întrebări: după procedurile pe care le-am făcut până acum m-am liniștit sau am început curând să caut un nou defect? M-am dus la mai mulți medici pentru aceeași problemă? Când cei apropiați îmi spun 'nu văd nimic', îi pot crede? Cred că, fără procedură, viața mea nu se va îndrepta?

Acesta nu este un test și nu are punctaj. Un 'da' la aceste întrebări nu înseamnă un diagnostic; nici un 'nu' nu arată că nu există o problemă. Dacă răspunsurile vă dau de gândit, acesta este un motiv suficient pentru a discuta despre ele cu un medic de familie sau cu un specialist în sănătate mintală.

Ce înseamnă dacă medicul amână procedura sau nu o recomandă?

Când un medic spune 'să nu facem asta acum' sau 'nu vă recomand această procedură', poate fi dureros. Însă de cele mai multe ori asta arată că medicul v-a ascultat și că se gândește nu doar la procedură, ci la dumneavoastră. Ghidul NICE recomandă ca, la persoanele care cer o procedură estetică sau dermatologică, medicii să aibă în minte în mod regulat această posibilitate și ca persoanele la care se suspectează tulburarea să fie evaluate de un specialist în sănătate mintală cu experiență în acest domeniu.

• Dacă probabilitatea ca procedura să vă liniștească este mică, medicul vă protejează de un risc din care nu ați avea niciun beneficiu.
• Dacă cereți mai întâi sprijin pentru îngrijorarea în sine, decizia ulterioară va fi mai sănătoasă.
• Amânarea nu înseamnă de cele mai multe ori o ușă închisă, ci o schimbare de ordine: întâi evaluarea, apoi decizia.
• Cineva care acceptă orice cerere fără întrebări nu este mai sigur decât un medic care are în vedere binele dumneavoastră.

Când un medic nu vă recomandă o procedură, este util să îl întrebați de ce, în loc să mergeți imediat în altă parte. Dacă ați primit un răspuns asemănător de la mai mulți medici, aceasta este o informație care merită luată în seamă. Punctele la care să fiți atenți când alegeți medicul și unitatea se găsesc în articolul nostru „Alegerea clinicii și a medicului”; cadrul general pentru cei care se gândesc pentru prima dată la o procedură se găsește în articolul „Ghid pentru prima procedură de medicină estetică”.

Cât de mult influențează rețelele sociale și filtrele?

Privitul continuu la imagini editate și filtrate poate schimba percepția a ceea ce înseamnă o față 'obișnuită'. Într-un studiu calitativ bazat pe interviuri cu 24 de femei care își făcuseră filler de buze la un nivel evident exagerat, cele mai multe participante au spus că rețelele sociale le-au influențat percepția despre frumusețe; cercetătorii au descris acest lucru ca pe o deplasare a percepției în timp. Este un grup mic și selectat; studiul nu arată o relație de cauzalitate. Totuși, este o bună amintire că decizia de a face o procedură trebuie luată nu după o imagine de pe ecran, ci după fața pe care o vedeți în oglindă și după consultul medical. Pentru cererile venite de la persoane tinere puteți consulta articolul nostru „Medicina estetică la adolescenți”.

Sunt îngrijorat pentru o persoană apropiată; ce pot face?

• În loc să discutați despre 'defectul' pe care îl vede, luați în serios suferința prin care trece: 'văd cât de mult te obosește asta' ajută mai mult decât 'n-ai nimic'.
• Liniștirea repetată în privința aspectului aduce o ușurare de scurtă durată, dar se consideră că întreține îngrijorarea. În loc să o liniștiți, propuneți-i să căutați împreună sprijin.
• Evitați etichetele de tipul 'îngâmfat', 'obsedat' și ironiile; această situație nu este o alegere.
• Propuneți-i să meargă la un medic de familie sau la un specialist în sănătate mintală; dacă dorește, oferiți-vă să o însoțiți la programare.
• Nu faceți presiuni pentru o nouă procedură și nici nu încercați să i-o interziceți; propuneți ca decizia să fie luată după o evaluare.
• Dacă observați disperare, vorbe precum 'nu mai vreau să trăiesc' sau semne de autovătămare, nu o lăsați singură și cereți ajutor de urgență.
• Aveți grijă și de propriile limite și de propria sănătate; a fi aproape de cineva în această situație poate fi obositor.

Există tratamente eficiente?

Da. NHS și NICE recomandă două abordări în tratamentul acestei situații: terapia cognitiv-comportamentală și o grupă de medicamente antidepresive. Terapia cognitiv-comportamentală urmărește recunoașterea situațiilor care declanșează îngrijorarea și schimbarea reacției la ele; de obicei include confruntarea treptată cu situațiile pe care persoana le evită și reducerea comportamentelor precum verificarea în oglindă. În tratamentul medicamentos se folosesc antidepresive care acționează asupra serotoninei. Ce abordare se aplică, când și cât timp decide specialistul în sănătate mintală; când simptomele sunt severe, cele două pot fi recomandate împreună.

Trebuie să fim deschiși în privința puterii dovezilor. O analiză Cochrane a raportat că la acel moment existau puține studii randomizate controlate, și acestea mici, care sugerau că atât tratamentul medicamentos, cât și terapia cognitiv-comportamentală pot fi utile și că rezultatele trebuie confirmate. Așadar, aceste tratamente sunt opțiuni recomandate de instituții și pentru care există dovezi că funcționează, dar nu toată lumea răspunde în aceeași măsură, iar ameliorarea ia timp.

Pentru primul pas vă puteți adresa unui medic psihiatru direct sau prin medicul de familie. Și faptul că îi spuneți deschis îngrijorarea medicului cu care discutați despre procedura estetică este un început; medicul vă poate îndruma către un specialist potrivit. Între timp, somnul regulat, mișcarea și timpul petrecut cu oamenii dragi pot fi de sprijin, dar nu înlocuiesc tratamentul.

Concluzie

Dacă îngrijorarea legată de aspect vă ocupă cea mai mare parte a vieții, problema nu este cel mai probabil în oglindă, ci în îngrijorarea însăși, iar pentru aceasta există sprijin eficient. În această situație, procedurile estetice de cele mai multe ori nu aduc ușurarea așteptată. Medicul care amână procedura sau nu o recomandă nu este împotriva dumneavoastră, ci de partea dumneavoastră. A cere ajutor nu este o slăbiciune, ci începutul rezolvării problemei din locul potrivit.